„Oamenii mă întreabă dacă mi-a fost frică în spațiu. Da, dar nu pentru mine. Mi-a fost frică pentru planetă.”
Interviu cu astronautul olandez André Kuipers.
Olandezul André Kuipers s-a născut în 1958, este fizician și medic și are două misiuni spațiale la activ pe Stația Spațială Internațională. În aprilie 2004, a făcut parte din misiunea DELTA, petrecând 11 zile în spațiu (9 pe ISS) și făcând numeroase experimente științifice. Pe 21 decembrie 2011, s-a întors pe ISS pentru o nouă misiune, de data aceasta de 6 luni, timp în care a fost implicat în peste 50 de experimente, fiind și specialistul de la bord în andocarea capsulelor spațiale, printre care și Dragon-ul SpaceX, în prima astfel de cursă privată din istorie. S-a întors la sol pe 1 iulie 2012 și, de atunci, este implicat în numeroase programe de popularizare a științei în rândul copiilor și în proiecte ecologice, în special de promovare a tehnologiilor verzi.
Pentru numai 20 de lei pe lună (5$) - ori un abonament anual de 124 de lei (30$), redus cu 50% - poți citi zeci de astfel de articole originale și bine documentate pe lună/și câteva sute pe an.
Sau te poți abona doar la ediția gratuită săptămânală cu cele mai importante știri din domeniu, completând adresa de email și bifând „none” în lista de opțiuni de plată.
Ai fost recent în spațiu - au trecut doar câțiva ani. Îți este dor?
André Kuipers: Da! Mi-aș dori foarte mult să mă întorc. Uneori visez despre spațiu.
Ce anume?
Plutirea, în primul rând, îți rămâne în minte. Sunt trei lucruri minunate în spațiu. Să plutești ca un pește în apă - te distrezi foarte tare. Apoi să te joci cu fluide, care plutesc în spațiu. Dacă ai un balon de apă cu puțin aer în el, e grozav. Iar al treilea lucru este, desigur, priveliștea, mai ales priveliștea planetei noastre. Este superbă, dar te și sperie, căci este atât de mică...
De ce ai nevoie pentru a deveni un astronaut?
În primul rând, de motivație, căci este un proces lung. Apoi ai nevoie de perseverență pentru a nu te da bătut. Și răbdare, pentru că va dura mult până vei ajunge să zbori. Unii oameni trebuie să aștepte 12-14 ani. Vei avea nevoie și de toleranță la frustrare, căci lucrurile vor nu vor merge așa cum crezi tu și mereu vor exista obstacole. De exemplu, eu am crezut că voi pilota o navă, apoi mi s-a spus „nu, vei fi copilot pe Soyuz”. Mai apoi a trebui să oprim munca deoarece a avut loc un accident. Bineînțeles, ai nevoie de destul de multă inteligență și de o condiție fizică bună. Va trebui să înveți rapid diferite elemente de știință și tehnologie. Totuși, nu trebuie să fii profesor, doctor sau inginer sau să știi totul despre o moleculă. De asemenea, nu trebuie să fii un atlet de top, dar trebuie să ai o condiție fizică rezonabilă. Mai trebuie să poți lucra în echipă. Acesta nu este genul de lucru pe care îl poți face individual. Să fii un bun coechipier este important deoarece tu ești ochii și mâinile oamenilor de știință de pe Pământ, așa că trebuie să lucrezi împreună cu colegii tăi de la bord, indiferent de naționalitate: japonezi, ruși, americani. Și vei avea de-a face cu tot felul de oameni diferiți: publicul, managementul, oamenii de știință. Asta este foarte important! Să realizezi că ești doar un alt membru al echipei. Toată lumea își concentrează atenția pe astronauți, dar tot ce facem noi se datorează altor oameni. Mii de oameni lucrează împreună, iar noi suntem doar o parte a echipei. Noi suntem cei care ne urcăm în rachetă și plecăm, dar, fără cei care rămân în urmă, acest lucru ar fi imposibil.
Tu, personal, de ce ai vrut să te faci astronaut?
Din trei motive. Primul a fost aventura. Așa a început. Când eram copil, eram fascinat de rachete, costume spațiale, extratereștri, genul ăsta de lucruri. Apoi am văzut imaginile cu navetele spațiale, cât de frumoase erau. Și mi-am spus că nu este doar ceva aventuros, ci și frumos. Iar al treilea motiv a fost că am văzut câtă știință se face prin explorarea spațială. Și mi-am spus și că este ceva foarte util pentru oameni. Mă puteam distra, contribuind și la binele omenirii.
Cum te-ai înțeles cu colegii de misiune?
Foarte bine. Am avut comandanți foarte buni în ambele misiuni. Eu cred că un comandant bun este cel care își conduce trupele din prima linie și nu le pune bețe în roate, cineva care are grijă de echipaj. Dacă ceva ar fi mers prost, comandantul meu și-ar fi asumat vina. Ăsta e un sentiment plăcut. Să știi că superiorul va lupta cu tine, nu împotriva ta. Iar când comandantul tău luptă pentru tine, îți câștigă loialitatea. În timpul altor zboruri au existat probleme. Unii oameni s-au supărat și nu și-au vorbit. Au existat certuri între astronauți și cei de la sol. Uneori astronauții se simt prea solicitați sau nu se comportă frumos cu oamenii de știință de la sol, care și ei muncesc din greu. Au existat și probleme, nu în cadrul zborului meu, ci când americanii au zburat împreună cu rușii. Cele două culturi erau foarte diferite. Acum lucrăm foarte des împreună, dar atunci a fost un șoc cultural. Astronauții sunt oameni raționali, care știu că certurile nu sunt constructive. Pot fi chiar periculoase. Totuși, pot exista certuri iscate de diferențe de caracter.
Cum te-ai simțit când nava ta s-a cuplat la stația spațială pentru prima dată?
Ești foarte concentrat. Petreci doar două zile la bordul capsulei Soyuz și acestea sunt cele mai importante zile. Atunci se petrec lansarea, cuplarea, decuplarea și reintrarea în atmosferă. Așa că 50% din timpul de antrenament îl petreci în Soyuz. Cea mai importantă parte este cuplarea, deci ne-am antrenat mult. Dacă sistemul automat de cuplare ceda, trebuia să o facem manual, așa că ne-am antrenat mult pentru cuplare manuală. Dacă s-ar fi îmbolnăvit căpitanul, ar fi trebuit să preiau conducerea, în calitate de copilot. Așa că m-am antrenat mult în simulator. Așa se învață lucrurile astea. Când ajungi la cuplarea reală ești foarte concentrat la ce se întâmplă: Merge totul conform planului? Trebuie să preluăm controlul? – astfel de lucruri. Lansarea și reintrarea în atmosferă sunt foarte rapide și haotice, dar cuplarea și decuplarea sunt mai calme. Totuși, trebuie să fii atent și să reacționezi, deoarece s-a întâmplat ca o navă Soyuz să nu se poată cupla și să trebuiască să se întoarcă. Se mai întâmplă...
Ce fel de experimente erau în desfășurare când ai fost pe stația spațială?
Sunt trei feluri de experimente: experimente cu privire la spațiul însuși (de exemplu, a trebui să vedem ce materiale rezistă mai bine la radiații, sau să testăm cea mai bună metodă de răcire a sateliților), experimente fundamentale pentru Pământ (experimente simple, precum testarea influenței gravitației asupra plantelor, sau crearea unei copii a Terrei pentru a vedea dacă putem prezice cutremure) și experimente industriale (pentru industria farmaceutică, industria petrolului etc.). Oamenii cred că am făcut doar experimente medicale deoarece studiile mele sunt în domeniul medical. Nu! Noi făceam tot felul de lucruri. Asta ne ocupa cam jumătate din timp. În cealaltă jumătate faci treburi de mentenanță: verificarea filtrelor de aer, a calității apei, vezi dacă totul funcționează cum trebuie. Curățenia, mentenanța și reparațiile consumă foarte mult timp.
Cum se face curățenia în condiții de gravitație 0?
E foarte amuzant! Poți zbura cu un aspirator, dacă vrei. La fel ca pe Pământ, exista praf, format din particule de piele ori și resturi de mâncare. Pe Pământ, ar fi căzut pe jos. În spațiu, zboară prin aer și ajung în gurile de ventilație, așa că trebuie curățate filtrele. De asemenea, trebuia să curățăm mânerele pentru că se murdăreau. Oamenii mănâncă și beau, iar resturile plutesc prin jur. Uneori găseam pete de cafea pe pereți chiar și în modulele în care nu mâncam și ne întrebam cum au ajuns acolo. Și mai e și transpirația. Oamenii trebuie să facă exerciții fizice și stropii de transpirație plutesc prin aer. Obișnuiam ca în fiecare sâmbătă să luăm aspiratoarele și prosoapele ca să facem curățenie. E distractiv să plutești și, uneori, poți găsi lucruri pe care le-ai pierdut: un card de memorie sau un cablu. Intri în interiorul unui modul și le vezi lipite de un perete sau de un filtru.
Să nu râzi de curiozitatea noastră, dar cum funcționează o toaletă în spațiu?
Nu e deloc o glumă! Toaleta este un dispozitiv foarte important. Dacă toaleta se strică, ai o problemă foarte gravă! Aveam niște pampers la bord, dar erau mai degrabă pentru a fi folosiți la bordul lui Soyuz, sub costumele de astronaut. Aveam două toalete, una rusească și una americană. Funcționează pe baza unui sistem cu vacuum. În primul rând, trebuie să-ți fixezi picioarele, altfel plutești. Apoi trebuie să pornești vacuumul. A existat un moment în care am uitat să pornesc aparatul de vacuum și am început să urinez. S-a format o bulă imensă de urină care, dacă nu eram atent, s-ar fi împrăștiat peste tot. Pe stația spațială colectăm urina și o transformăm în apă potabilă. Încercăm să reciclăm apa cât mai mult posibil. Pentru a crea oxigen, separăm moleculele de apă în hidrogen și oxigen. Hidrogenul îl folosim în combinație cu dioxidul de carbon (CO2) pentru a crea din nou apă. Astfel reciclăm oxigenul. Resturile solide le strângem în saci de plastic și, când se umplu, îi încărcăm la bordul unei nave de transport și îi lansăm pe orbită ca să ardă în atmosferă. Dacă toaleta se strică, trebuie reparată cât de repede posibil.
Cât de importantă este rutina sportivă?
Da, cea mai mare problemă este pierderea de masă osoasă. În prima zi în spațiu ți se schimbă dinamica fluidelor. Mult lichid ajunge în zona feței și o face mai umflată. Vei avea rău de spațiu (asemănător răului de mare). La început, te va durea spatele pentru că devii mai înalt. Mai târziu ai probleme cu pierderea de masă musculară și osoasă și cu circulația sângelui în inimă. De asta trebuie să faci exerciții fizice. Pentru inimă, se fac exerciții la bicicletă. Mie nu mi-a plăcut pentru că transpiram mult. Aveam și o bandă de alergat. De fapt, asta e pe perete și ai nevoie de un ham care să te țină în loc. Mai făceam și antrenamente cu greutăți, deoarece cea mai bună metodă pentru a-ți întări oasele este să pui presiune pe ele. Problema este că nu există gravitație, așa că folosim cilindri care sunt atrași de vacuum pentru a lucra contra presiunii. Antrenamentul durează două ore pe zi, cu tot cu instalarea echipamentului. Și chiar și așa, tot devii mai slăbit și pierzi masă osoasă. Asta e...
Îmi imaginez că întoarcerea pe Pământ este un șoc destul de mare.
Da! Simți ca și cum Pământul te-ar trage în jos. După ce ai stat în condiții de imponderabilitate câteva luni, te vei simți ca și când un elefant ar sta pe pieptul tău la reintrarea în atmosferă. E foarte greu să respiri. E mult mai rău ca la decolare. Apoi, când ajungi pe pământ, e ca și cum un magnet te-ar trage în jos. Devii foarte palid, ți-e greu să stai în picioare și leșini cu ușurință, deoarece presiunea sângelui nu are valorile normale. Apoi ai rău de pământ. În primele zile nu te simți deloc bine. Scapi lucruri din mână, deoarece crezi că vor pluti și te împiedici pentru că nu ridici picioarele cât trebuie. Trebuie să ai grijă la scări pentru că încă ai senzația că poți pluti. Timp de 3 luni m-au durut mușchii pentru că nu i-am folosit. Mă simțeam ca la 100 de ani. Nu e plăcut, dar știi ce te așteaptă.
Ai avut probleme de sănătate cu urmări permanente?
Nu, din câte știu eu. Oasele se vindecă. Poate structura osoasă se schimbă, nu știu. Radiațiile sunt o problemă în spațiu, nefiind protejați de atmosferă. Uneori o poți vedea. Dacă închizi ochii și vezi un fulger, aia este o particulă radioactivă care-ți lovește retina. Dar radiația este o chestiune statistică. În viitor vom vedea dacă astronauții sunt mai predispuși la cancere. Încă nu știm. Eu nu am probleme de sănătate evidente. S-ar părea că astronauții tind să aibă probleme cu vederea, dar nu știm de ce. Totuși, merită riscul.
Te-ai implicat în diverse activități de popularizare a științei.
Da, îmi place să promovez știința pentru public, în special în școlile publice. În Olanda avem o problemă serioasă cu numărul mic de persoane din domeniul tehnologic. De asta încercăm să arătăm că știința este interesantă și distractivă. Zborurile spațiale sunt o platformă bună pentru așa ceva. Sunt incitante și aventuroase. Noi încercăm să arătăm cât de distractive pot fi știința și tehnologia. Ar fi un succes dacă aș putea atrage și cu 1% mai mulți copii spre domeniul tehnic.
Ai fotografiat din spațiu multe zone defavorizate sau periclitate, după care le-ai vizitat.
Oamenii mă întreabă dacă mi-a fost frică în spațiu. Da, mi-a fost, dar nu pentru mine. Mi-a fost frică pentru planetă. Este așa de mică, cu un strat atmosferic atât de subțire! Noaptea se văd toate luminile și realizezi că nu va deveni mai mare de atât. Se văd toate navele de pescuit, mii de nave. Se văd incendii de pădure și defrișări, poluarea aerului din jurul orașelor mari. Mi s-a făcut frică. Simt că trebuie să le spun oamenilor că nu sunt suficienți pești, că nu sunt suficiente păduri! Într-o zi se vor termina. Așa că am fost în Brazilia să vorbesc despre defrișări. Am fost și în Groenlanda să vorbesc despre topirea ghețarilor. În Indonezia am văzut așa de multă poluare... Era plastic peste tot în oceane. Sper ca oamenii să conștientizeze că resursele sunt limitate! Trebuie să fim inteligenți. Eu cred în noile tehnologii. Imediat ce oamenii vor realiza că pot face bani și cu tehnologie sustenabilă, lucrurile vor începe să se schimbe. Sper să pot ajuta măcar într-o mică măsură. Așa cum am scris și în cartea mea de memorii, am avut sentimentul ăsta din primul zbor. M-am gândit imediat: „Uau, asta e tot, e tot ce avem. Nu avem alt loc unde să fugim. Spațiul este foarte ostil. Nu putem trăi în spațiu, ca omenire, acum. Tot ce avem este această planetă micuță.
Păcat că nu putem ajunge toți în spațiu!
Nu încă! Nu aș fi surprins dacă în următorii 10-20 de ani ai putea zbura în spațiu. Va exista turism spațial. E un proces lent, dar, la fel ca aviația, zborul în spațiu a fost întâi experimental, apoi militar, apoi se ajunge la transport de persoane și turism. Vor exista accidente, la fel cum se întâmplă cu vasele și avioanele, dar trebuie să mergem mai departe. Într-o zi, vom avea hoteluri pe orbită, mine pe Lună și colonii pe Marte. Dar nu mâine, desigur.
Deci crezi că turismul spațial este o opțiune viabilă.
Da, dar va avansa încet. Avansul tehnologic nu se oprește niciodată. Viitorul va arăta foarte diferit de felul în care ni-l imaginăm, asta dacă nu ne lovește vreun asteroid. Ar trebui să ne ocupăm și de problema asta. Momentan, călătoriile spațiale sunt foarte scumpe. Dar turismul este o afacere cu mulți bani.
Cât de entuziasmat ești de progresele lui Elon Musk cu SpaceX?
Eu am fost cel care a prins prima capsulă a lui Musk, Dragon-ul, când a ajuns în premieră la Stația Spațială Internațională, pe 25 mai 2012! Am controlat Dragon-ul cu brațul stației, împreună cu astronautul Don Pettit, și l-am conectat cu ISS. A fost o premieră extraordinară, începutul unei ere noi, când prima companie privată a făcut cursa către ISS. A fost un început, căci acum avem și capsula Cygnus, de la Orbital, iar Boeing lucrează și ea și din plin la cursele spațiale. Este un proces normal, ca privații să intre în domeniul zborurilor spațiale umane. La început, lucrurile sunt grele și scumpe, de aceea primele explorări cad în seama guvernelor. Dar imediat ce ceva funcționează, este mai bine să o lași în seama companiilor private, deoarece ele sunt mult mai eficiente, pot face lucrurile mai rapid, deoarece imediat ce un lucru funcționează, poate atrage investitori. Agențiile guvernamentale se pot ocupa apoi de lucruri noi, să ajungă pe un asteroid și să îl prindă, să facă minerit pe Lună, să ducă expediții pe Marte.
Ne-am obișnuit cu ideea că oameni trăiesc și lucrează în spațiu.
Da, dar e încă un grup mic. Ai nevoie de toată tehnologia posibilă, ai nevoie de oxigen, de apă etc. Noi, oamenii, suntem făcuți pentru 1G, 1 atmosferă presiune, 5 km/oră, pe propriile picioare, și, să spunem, 25 de grade Celsius. Astea sunt specificațiile noastre. Asta înseamnă că nu aparține, natural, în acest loc ciudat - spațiul cosmic. Putem să mergem acolo, pentru că avem creiere, ne putem adapta, putem construi nave spațiale, ne putem aduce cu noi oxigenul etc. Dar singura casă, cu adevărat, pe care o avem este Pământul. Încă nu ne putem muta pe Marte sau Venus. Trebuie să ne descurcăm cu singura planetă pe care o avem - nu trebuie să uităm asta! Sunt foarte optimist că vom coloniza sistemul solar. Dar va dura ceva. Nu e pentru noi doi (râde). Acum, noi încercăm lucruri, facem greșeli, învățăm, dar poate în 100 de ani, 200 de ani, vom trăi și pe Marte.
Pentru numai 20 de lei pe lună (5$) - ori un abonament anual de 124 de lei (30$), redus cu 50% - poți citi zeci de astfel de articole originale și bine documentate pe lună/și câteva sute pe an.
Sau te poți abona doar la ediția gratuită săptămânală cu cele mai importante știri din domeniu, completând adresa de email și bifând „none” în lista de opțiuni de plată.
(Interviu publicat inițial în numărul 2 al revistei Exploratori Moderni-SPACE, din iunie-iulie 2016.)